Metrou şi poezie

Şi-observ scrisul în geam
“Ăţnegru ed zac nî eredihcsed”
De-aş fi stiut dinainte
dar cu ce folos
“Ăţnegru” cum adică?
Ce înţeleg ei prin urgenţă?
dacă urgenţa mea nu-i urgenţă pentru ei?
Nu încerca să acoperi rănile supurânde
cu bandaje de unică folosinţă
căci se desprind şi lasă la iveală
răni şi mai adânci,
mai sensibile şi precare.
Linii, puncte şi canale, efort minim
aşa cum pe-o bandă am zărit
nu-ţi hrăni mintea cu idei bolnăvicioase
fiecare pas contează când lupţi cu tine
şi tine cu tu…
nu-mi chinui simţirile cu suferinţe.
Nu acoperi rănile adânci,
căci pansamentele cad
iar inima-i toată cârpită…
ochi aţintiţi, gonesc prin metrou
Lumea forfotind şi mişunând
ca furnicile-n acţiune
stând pe scările rulante
Mestec guma,dau din cap
şi mă prefac c-ascult muzică.
nu – mi iau masca de ratat,
ascult pe alţii cum îşi plâng
o viaţă de nimic.
pocnesc un balon
şi-am mai zărit un vis.
la victoriei stau în faţa panoului alb
şi-mi imaginez un nou început.
de ce-aş zâmbi într-o lume fadă?
al tău zâmbet aduce lumină
pentru cei ce-n întuneric stau.

[10.03.2008]